Echipa de handbal masculin Știința Bacău a învins miercuri, în deplasare, formația Energia Pandurii Tg. Jiu, scor 30-29 (14-12), în meci jucat în devans la etapa a X-a a Ligii Naționale.
Meciul a fost extrem de disputat, plin de faze spectaculoase, dar și un incident, care a speriat banca tehnică a Științei, în minutul 40, când pivotul gazdelor, Savenco, l-a atacat periculos în zona gâtului pe Gurkovsky. Savenco a părăsit terenul cu cartonaș roșu acordat direct, la scorul 16-18. Parcă impulsionați de pierderea unui coechipier, jucătorii antrenați de Vasile Stângă au reușit egalarea câteva minute mai târziu și apoi au preluat conducerea, 21-20, dar nu au reușit să rămână la „timonă”, 22-25, când mai erau șase minute de joc. Energia nu și-a mai revenit până la final, cedând două puncte prețioase pe propriul teren.
Victoria de la Tg. Jiu a mărit zestrea de puncte a băcăuanilor la 12, în timp ce Energia rămâne cu 16, pe locul trei. Meciul a fost programat în devans, pentru că sâmbătă, la data oficială a etapei a X-a, Știința Bacău are programată disputa din Belgia, cu Initia Hasselt, din turul trei al Challenge Cup.
Tot în devans s-a disputat, marți, partida dintre CSM Oradea-UCM Reșița, scor 25-32 (13-17). Celelalte meciuri din etapa a X-a se vor derula astfel: Steaua București-CSM București (vineri), Dinamo Brașov-CSM Satu Mare, U Transilvania Cluj-Poli Timișoara și HC Odorhei-Minaur Baia Mare (sâmbătă) și CSU Suceava-HCM Constanța (duminică).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER